مصحف الثريا

بِسْمِ ٱللَّهِ ٱلرَّحْمَٰنِ ٱلرَّحِيمِ لَآ أُقْسِمُ بِيَوْمِ ٱلْقِيَٰمَةِ ۝١

Nu! Jur pe Ziua Învierii!

وَلَآ أُقْسِمُ بِٱلنَّفْسِ ٱللَّوَّامَةِ ۝٢

Nu! Jur pe sufletul mereu-dojenitor!

أَيَحْسَبُ ٱلْإِنسَٰنُ أَلَّن نَّجْمَعَ عِظَامَهُۥ ۝۳

Omul socoate că nu-i vom strânge la un loc oasele?

بَلَىٰ قَٰدِرِينَ عَلَىٰٓ أَن نُّسَوِّىَ بَنَانَهُۥ ۝٤

Ba da! Noi avem putinţa de a-i potrivi şi oscioarele degetelor sale.

بَلْ يُرِيدُ ٱلْإِنسَٰنُ لِيَفْجُرَ أَمَامَهُۥ ۝٥

Înainte de aceasta însă, omul doreşte întotdeauna desfrâul.

يَسْـَٔلُ أَيَّانَ يَوْمُ ٱلْقِيَٰمَةِ ۝٦

El întreabă: “Când va veni Ziua Învierii?”

فَإِذَا بَرِقَ ٱلْبَصَرُ ۝۷

Atunci când vederea fi-va fulgerată,

وَخَسَفَ ٱلْقَمَرُ ۝۸

când luna fi-va acoperită,

وَجُمِعَ ٱلشَّمْسُ وَٱلْقَمَرُ ۝۹

când soarele şi luna împreună fi-vor puşi.

يَقُولُ ٱلْإِنسَٰنُ يَوْمَئِذٍ أَيْنَ ٱلْمَفَرُّ ۝١۰

În Ziua aceea omul va spune: “Încotro este oare scăparea?”

كَلَّا لَا وَزَرَ ۝١١

Ba nu! Nu este nici un cotlon de ascunzătoare.

إِلَىٰ رَبِّكَ يَوْمَئِذٍ ٱلْمُسْتَقَرُّ ۝١٢

În Ziua aceea, numai la Domnul tău găsi-vei alinare.

يُنَبَّؤُا۟ ٱلْإِنسَٰنُ يَوْمَئِذٍۭ بِمَا قَدَّمَ وَأَخَّرَ ۝١۳

În Ziua aceea, omului i se va da ştire cu ce a ieşit înainte şi cu ce a rămas în urmă.

بَلِ ٱلْإِنسَٰنُ عَلَىٰ نَفْسِهِۦ بَصِيرَةٌۭ ۝١٤

Omul asupra lui însuşi este mărturie vădită,

وَلَوْ أَلْقَىٰ مَعَاذِيرَهُۥ ۝١٥

chiar dacă îşi deşartă dezvinuirile.

لَا تُحَرِّكْ بِهِۦ لِسَانَكَ لِتَعْجَلَ بِهِۦٓ ۝١٦

Nu-ţi mişca limba, atunci când îl citeşti zorindu-te la capăt să ajungi!

إِنَّ عَلَيْنَا جَمْعَهُۥ وَقُرْءَانَهُۥ ۝١۷

Noi trebuie să-l strângem la un loc şi să-l citim!

فَإِذَا قَرَأْنَٰهُ فَٱتَّبِعْ قُرْءَانَهُۥ ۝١۸

Şi dacă l-am citit, să-l citim iarăşi!

ثُمَّ إِنَّ عَلَيْنَا بَيَانَهُۥ ۝١۹

Căci Nouă ne este lăsat să-l facem pe înţeles!

كَلَّا بَلْ تُحِبُّونَ ٱلْعَاجِلَةَ ۝٢۰

Ba nu! Voi iubiţi degrabă-trecătoarea

وَتَذَرُونَ ٱلْءَاخِرَةَ ۝٢١

şi daţi la spate Viaţa de Apoi.

وُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۢ نَّاضِرَةٌ ۝٢٢

În Ziua aceea, vor fi chipuri luminate

إِلَىٰ رَبِّهَا نَاظِرَةٌۭ ۝٢۳

către Domnul lor căutând.

وَوُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۭ بَاسِرَةٌۭ ۝٢٤

În Ziua aceea, vor fi chipuri întunecate,

تَظُنُّ أَن يُفْعَلَ بِهَا فَاقِرَةٌۭ ۝٢٥

la ce le va face zdrobitoarea de coaste, cugetând.

كَلَّآ إِذَا بَلَغَتِ ٱلتَّرَاقِىَ ۝٢٦

Ba nu! Când sufletul va sta să iasă,

وَقِيلَ مَنْ ۜ رَاقٍۢ ۝٢۷

i se va spune: “Cine este vrăjitor?”

وَظَنَّ أَنَّهُ ٱلْفِرَاقُ ۝٢۸

Când omul îşi dă seama că desprinderea este aproape,

وَٱلْتَفَّتِ ٱلسَّاقُ بِٱلسَّاقِ ۝٢۹

şi picioarele i se vor strânge unul într-altul,

إِلَىٰ رَبِّكَ يَوْمَئِذٍ ٱلْمَسَاقُ ۝۳۰

în Ziua aceea, către Domnul tău vei fi mânat.

فَلَا صَدَّقَ وَلَا صَلَّىٰ ۝۳١

El nu a crezut şi nici nu s-a rugat,

وَلَٰكِن كَذَّبَ وَتَوَلَّىٰ ۝۳٢

ci a hulit şi spatele a întors,

ثُمَّ ذَهَبَ إِلَىٰٓ أَهْلِهِۦ يَتَمَطَّىٰٓ ۝۳۳

apoi ţanţoş la ai săi a mers

أَوْلَىٰ لَكَ فَأَوْلَىٰ ۝۳٤

Vai ţie! Vai!

ثُمَّ أَوْلَىٰ لَكَ فَأَوْلَىٰٓ ۝۳٥

Şi iarăşi: Vai ţie! Vai!

أَيَحْسَبُ ٱلْإِنسَٰنُ أَن يُتْرَكَ سُدًى ۝۳٦

Socoate omul oare că va fi lăsat de izbelişte?

أَلَمْ يَكُ نُطْفَةًۭ مِّن مَّنِىٍّۢ يُمْنَىٰ ۝۳۷

N-a fost el oare o picătură de sămânţă lepădată,

ثُمَّ كَانَ عَلَقَةًۭ فَخَلَقَ فَسَوَّىٰ ۝۳۸

iar apoi un cheag de sânge? Dumnezeu l-a creat şi l-a cizelat,

فَجَعَلَ مِنْهُ ٱلزَّوْجَيْنِ ٱلذَّكَرَ وَٱلْأُنثَىٰٓ ۝۳۹

apoi din el o pereche a făcut: bărbat şi femeie.

أَلَيْسَ ذَٰلِكَ بِقَٰدِرٍ عَلَىٰٓ أَن يُحْۦِىَ ٱلْمَوْتَىٰ ۝٤۰

Oare Cel ce a făcut aceasta n-ar avea putinţa să dăruiască morţilor viaţă?